Oferim cursuri de desen și pictură pentru copii și adulți într-o atmosferă prietenoasă, la sediul nostru din București, Sector 2.

Ca să desenezi corect un obiect nu este suficient să-i copiezi conturul, trebuie să înțelegi și ce formă și proporții are, cum poate fi construit, unde se află în spațiu și ce se întâmplă cu el atunci când este luminat. Dacă desenezi un om, lucrurile devin și mai complicate: trebuie să înțelegi proporțiile corpului, volumele acestuia și felul în care ele se modifică atunci când corpul se mișcă.

De aceea, pe măsură ce înveți să desenezi și să pictezi, ajungi inevitabil să te întâlnești cu noțiuni de geometrie, matematică, fizică, anatomie sau chiar optică. Vestea bună este că nu trebuie să rezolvi ecuații la șevalet și nici să memorezi denumirile tuturor mușchilor, dar ai nevoie să înțelegi în linii mari principiile acestor discipline care se regăsesc și în artă.

Matematica: desenul este plin de proporții

„Ochiul acesta este prea mare.”

„Gura este prea aproape de nas.”

„Vaza este prea îngustă față de model.”

Când corectăm astfel de probleme, facem de fapt comparații între proporții. În desen nu măsurăm neapărat în centimetri, pentru că ne interesează mai degrabă raporturile: cât de mare este un element în comparație cu altul, unde se află jumătatea unei forme sau de câte ori încape o anumită distanță într-o alta.

Dacă desenezi o natură statică, poți compara înălțimea unei sticle cu lățimea ei sau distanța dintre două obiecte cu dimensiunea unuia dintre ele. La portret, compari distanțele dintre trăsături, poziția ochilor cu lungimea feței, lățimea nasului cu alte repere etc.

Cu timpul, aceste comparații devin din ce în ce mai intuitive, însă intuiția se formează pe măsură ce înveți ce trebuie să observi și exersezi suficient de mult încât procesul de măsurare și comparație să devină firesc.

Geometria: obiectele complicate pornesc de la forme simple

Unul dintre primele lucruri pe care le învață un începător este să privească dincolo de contur și să descompună obiectele în volume simple.

O cană poate fi privită ca un cilindru căruia îi adăugăm o toartă, un măr poate fi simplificat într-o formă apropiată de o sferă, o cutie este un paralelipiped, iar o sticlă poate fi construită din mai multe volume geometrice suprapuse.

Simplificarea formelor este una dintre metodele de bază prin care un artist înțelege structura unui obiect înainte să înceapă să se ocupe de detalii. Acest obicei rămâne util indiferent de nivelul de experiență.

Același principiu se aplică și subiectelor mult mai complexe. Când desenăm un portret, de exemplu, construim mai întâi volumul capului, adăugăm axe și poziționăm formele mari, iar trăsăturile și detaliile apar ulterior, după ce structura generală este stabilită.

Geometria funcționează astfel ca un schelet invizibil al desenului, pe care putem construi progresiv o imagine din ce în ce mai complexă.

Perspectiva: geometria ne ajută să reprezentăm spațiul

Știm că marginile unei mese sunt paralele, însă atunci când o privim în perspectivă ele par să se apropie pe măsură ce se îndepărtează de noi. La fel, două ferestre identice ale unei clădiri au în realitate aceeași dimensiune, deși într-un desen cea aflată mai departe trebuie reprezentată mai mică.

Perspectiva explică aceste diferențe dintre ceea ce știm despre un obiect și felul în care îl percepem dintr-un anumit punct de vedere. Linia orizontului, punctele de fugă și racursiurile sunt instrumente geometrice prin care putem construi convingător spațiul tridimensional pe o suprafață cu doar două dimensiuni.

Pentru un începător, una dintre dificultățile importante este tocmai desprinderea de imaginea mentală pe care acesta o are despre un obiect. Atunci când știm că o masă este dreptunghiulară sau că două ferestre au aceeași dimensiune, avem tendința să desenăm informația pe care o cunoaștem deja, chiar dacă perspectiva ne arată altceva. Exersarea observației ne ajută treptat să acordăm mai multă atenție felului în care lucrurile se văd din poziția în care ne aflăm.

Fizica: lumina ne spune ce volum are un obiect

Un cerc și o sferă pot avea exact același contur pe hârtie, dar diferența dintre suprafața plată și impresia de volum apare prin felul în care reprezentăm lumina.

Ca să redăm convingător un obiect tridimensional, trebuie să observăm de unde vine sursa de lumină, ce suprafețe ale obiectului sunt orientate către ea, unde apare umbra proprie a obiectului și unde cade umbra purtată. Lucrurile devin și mai interesante atunci când încercăm să reprezentăm materiale diferite, deoarece fiecare interacționează în alt mod cu lumina.

O bucată de material textil absoarbe și difuzează lumina diferit față de o suprafață metalică, sticla produce reflexii și refracții, iar un obiect lucios poate reflecta inclusiv culorile obiectelor din jur.

Formulele fizice din spatele acestor fenomene nu sunt necesare pentru a le putea desena, însă observația atentă și o înțelegere de bază a modului în care se comportă lumina ne ajută să interpretăm ceea ce vedem, în loc să reproducem mecanic niște pete deschise și închise.

Tocmai de aceea studiile după natură sunt atât de importante în educația artistică: realitatea ne oferă informații despre lumină, volum și spațiu pe care fotografia le poate simplifica sau pierde.

Anatomia: ce se află sub suprafața corpului

Diferența dintre a copia o formă și a-i înțelege structura devine foarte evidentă atunci când desenăm oameni.

Urmărind conturul unui braț putem obține o formă asemănătoare cu modelul într-o anumită poziție, însă posibilitatea de a reprezenta același braț într-o altă poziție depinde și de înțelegerea structurilor aflate sub suprafață.

Oasele stabilesc structura și proporțiile, articulațiile determină felul în care se poate mișca un membru, iar mușchii modifică volumele vizibile ale corpului în funcție de poziție și tensiune. Din fericire, pentru desen nu avem nevoie de același nivel de detaliu pe care îl presupune studiul medical al anatomiei, deoarece anatomia artistică se concentrează în special asupra structurilor care influențează forma vizibilă, proporția și mișcarea.

Exercițiile de crochiu sunt foarte utile în acest sens, pentru că timpul scurt de lucru îl obligă pe artist să identifice rapid proporțiile, axele și volumele importante ale corpului, fără să se piardă de la început în detalii.

Optica și teoria culorilor: culoarea unui obiect se schimbă în funcție de context

Spunem că un măr este roșu sau că o lămâie este galbenă, însă culoarea pe care o vedem în realitate depinde foarte mult de context.

Același obiect arată diferit în lumina rece a unei zile înnorate și în lumina caldă a unui bec. O suprafață poate prelua reflexe de la obiectele din apropiere, iar o culoare poate părea mai luminoasă, mai întunecată sau mai saturată în funcție de culorile care o înconjoară.

Atunci când pictăm, identificarea culorii locale a obiectului reprezintă doar punctul de plecare. Pe parcurs trebuie să comparăm permanent culorile între ele și să observăm care este mai caldă sau mai rece, mai deschisă sau mai închisă, mai mult sau mai puțin saturată și ce relații se formează între culorile din aceeași lucrare.

Teoria culorilor ne oferă un vocabular și câteva principii cu ajutorul cărora putem înțelege aceste relații, iar prin observație directă învățăm cum se manifestă ele în realitate.

Istoria artei: aceleași probleme vizuale, soluții diferite

O altă disciplină implicată constant în educația artistică este istoria artei. Cunoașterea unor artiști precum Rembrandt, Grigorescu sau Matisse ne oferă acces la soluțiile pe care alți artiști le-au găsit pentru probleme vizuale cu care continuăm să ne confruntăm și astăzi.

Cum creezi impresia de profunzime? Cum conduci privirea printr-o compoziție? Cât poți simplifica o formă înainte să devină de nerecunoscut? Cum construiești o paletă cromatică coerentă?

Privind și analizând lucrări foarte bune putem descoperi răspunsuri diferite la aceste întrebări și putem înțelege mai bine alegerile pe care le-au făcut artiștii. Din același motiv, reproducerile au un loc important în studiul artei: atunci când încerci să refaci o lucrare, o privești din perspectiva celui care trebuie să înțeleagă felul în care a fost construită, de la compoziție și proporții până la culoare și tehnică.

Trebuie să fii bun la matematică sau fizică pentru a desena?

Pentru a învăța să desenezi nu ai nevoie de rezultate bune la matematică, fizică sau biologie, iar noțiunile pe care le împrumutăm din aceste domenii apar în procesul artistic într-o formă mult mai practică și vizuală.

Poți să fi avut dificultăți cu geometria la școală și să înțelegi foarte bine perspectiva atunci când o vezi aplicată într-un desen, la fel cum poți să nu cunoști formula refracției și să înveți să observi cu precizie ce se întâmplă cu lumina într-un pahar cu apă.

În fond, desenul presupune atât dezvoltarea unei abilități a mâinii, cât și educarea privirii și înțelegerea mai atentă a lumii din jur. Forma, structura, lumina, spațiul și culoarea devin mai ușor de reprezentat pe măsură ce înțelegi mai bine ceea ce privești și ai la dispoziție mai multe instrumente pentru a interpreta informația vizuală.

La cursurile de desen și pictură de la Sufrageria de artă, aceste noțiuni sunt introduse treptat, în contexte practice. Le întâlnim când construim o natură statică, când încercăm să înțelegem proporțiile unui portret, când studiem perspectiva unui interior sau când analizăm lumina înainte să începem să pictăm. În loc să le tratăm ca pe definiții de memorat, le folosim pentru a rezolva probleme concrete de desen și pictură și pentru a forma, în timp, un mod de a privi mai atent și mai analitic.

Citește mai mult

Dacă vrei să aprofundezi câteva dintre noțiunile despre care am vorbit în acest articol, poți continua cu:

• De ce sunt esențiale studiile după natură pentru dezvoltarea unui artist  despre rolul observației directe în înțelegerea proporțiilor, volumului, luminii și spațiului.

• Este greșit să desenezi sau să pictezi după fotografie? despre diferențele dintre lucrul după natură și folosirea unei referințe fotografice și despre situațiile în care fiecare dintre ele este utilă.

• Ce sunt crochiurile și cum te ajută să devii un artist mai bun despre studiul rapid al proporțiilor, mișcării și anatomiei corpului uman.

• 7 moduri în care reproducerile te ajută să devii un artist mai bun despre ce poți învăța analizând și reconstruind soluțiile folosite de alți artiști.