Obiectul acestui regulament îl reprezintă furnizarea de către Prestator (Sufrageria de artă) de servicii de predare cursuri de arte plastice (desen, pictura) către Beneficiar sau către o terță persoană numită de către acesta
În scopul îndeplinirii obiectului regulamentului, Prestatorul se obligă să pună la dispoziția Beneficiarului spațiul și materialele necesare desfășurării cursurilor în limita necesarului impus de către programa stabilită de Prestator.
Prețul prestării serviciilor descrise mai sus este de 350 RON pentru un abonament de 4 ședințe.
Plata se va face în avans, în contul bancar al Prestatorului, cu cel puțin 3 zile înainte de începerea cursurilor.
Valabilitatea unui abonament este de 45 de zile calendaristice de la executarea primei ședințe de abonament.
Valabilitatea nu poate fi prelungită la cererea beneficiarului. Valabilitatea poate fi extinsă pe o perioadă echivalentă cu perioada în care Prestatorul decide suspendarea temporară a cursurilor din orice motiv.
Beneficiarul nu poate solicita fără justificare restituirea contravalorii abonamentului sau unei părți de acesta și nu-i poate fi imputat Prestatorului absența de la cursurile programate. Beneficiarul are dreptul la cel mult 2 (două) reprogramări/lună ale cursului.
Durata unei ședințe de curs este de 2 ore. Durata unei ședințe nu poate fi prelungită, însă poate fi scurtată dar numai cu acordul ambelor părți. Scurtarea ședinței nu va influența prețul ședinței sau al abonamentului.
1) Să ofere serviciile așa cum s-a stabilit în prezentul regulament.
2) Să ofere spațiul și materialele necesare pentru desfășurarea activităților, astfel cum sunt specificate mai sus.
3) Să garanteze buna desfășurare a cursului.
1) Beneficiarul îl va anunța pe Prestator, în situația în care acesta sau terțul beneficiar suferă de o răceală sau de o boală contagioasă. În cazul în care terțul beneficiar este un copil cu vârsta de până la 14 ani, ședința se va efectua după însănătoșirea acestuia. În cazul în care Beneficiarul este adult, părțile agreează că vor stabili de comun acord dacă Beneficiarul va putea participa la curs(-uri) cu o mască de protecție.
În situația în care un copil sau un adult se prezintă la cursuri având semne vizibile de boală (fără să fi anunțat în prealabil), nu i se va permite accesul în sală iar ședința se va considera ca fiind efectuată.
În cazul cursanților care au trecut prin boală și se declară ca fiind vindecați dar care vin la cursuri prezentând simptome vizibile de boală (tuse, strănut etc.) Prestatorul își rezervă dreptul de a-i obliga să poarte mască de protecție. În cazul refuzului, Beneficiarul va trebui să părăsească sala, iar ședința va fi considerată ca fiind efectuată.
2) Beneficiarul va anunța pe Prestator cu minim 48 de ore în avans dacă nu pot ajunge la o ședință din alte motive decât urgențele medicale sau alte situații neprevăzute. Dacă aceștia nu anunță în timp util, ședința la care au lipsit se va considera efectuată.
3) Beneficiarul care își înscrie un copil minor la curs, va anunța dacă au anumite alergii sau nevoi speciale.
1) Beneficiarul va păstra liniștea și va urma instrucțiunile pe întreaga perioadă în care se află în spațiul de curs. Încălcarea acestei reguli poate duce la pierderea locului la curs, precum și la sumele achitate cu titlu de abonament în avans.
2) Cursanții au acces doar la sala în care se desfășoară cursurile, la grupul sanitar și la holul de acces dintre acestea. Accesul cursanților în restul imobilului este strict interzis.
3) Orice formă de agresiune, atât verbală, cât și fizică este strict interzisă în spațiul de curs. Orice acțiune care pune sau ar putea pune în pericol sănătatea sau viața celorlalți clienți sau a instructorilor este strict interzisă.
4) Prestatorul nu își asumă responsabilitatea pentru accidente care rezultă din folosirea inadecvată a materialelor sau a spațiului de lucru de către clienți.
5) În cazul în care beneficiarul deteriorează sau distruge mobilierul din atelier, obiectele decorative, ustensilele sau materialele de lucru vor achita contravaloarea acestora în bani (la prețul actual în momentul deteriorării).
Oferim cursuri de desen și pictură pentru copii și adulți într-o atmosferă prietenoasă, la sediul nostru din București, Sector 2.